Caravana Reciclării Creative, ediția a II-a, un proiect național dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și elevilor acestora, este în curs de desfășurare anul acesta, în perioada Ianuarie – Iulie 2024, în 8 județe: Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș. Față de ediția din 2023, anul acesta s-a dublat numărul județelor, al participanților, al premiilor și al rezultatelor!
Proiectul este organizat de Asociația PlaYouth în colaborare cu OSCAR Downstream, cel mai mare distribuitor independent de carburant din România, și are ca scop principal încurajarea reciclării creative a deșeurilor (upcycling), sprijinirea participanților direcți și indirecți (elevi, profesori, familii, comunități) să conștientizeze efectele consumerismului asupra mediului înconjurător și să își îmbunătățească comportamentul, pentru un viitor mai sustenabil.
Sistemul de educație al unei țări este oglinda acelei țări, iar noi, românii, trebuie să muncim mai mult ca oglinda să reflecte ce ne dorim. Cred că mediul de business are responsabilitatea de a se implica în educație, iar OSCAR Downstream este o companie care nu poate trece indiferentă prin viața celor care cresc și construiesc alături de noi. Susținem valorile educaționale și creative ale acestui proiect și le dorim mult succes celor care au urcat în Caravana Reciclării Creative: copii, profesori, familii și comunități’’, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.
Potrivit și ca resursă pentru Săptămâna Verde, la ediția I 2023, proiectul s-a desfășurat în 87 de unități din județele Călărași (18 februarie 2023), Giurgiu (25 februarie 2023), Brașov (4 martie 2023) și Sibiu (11 martie 2023), cu participarea a 435 de profesori (87 echipe a câte 5 profesori) și peste 11.000 de copii direct implicați din învățământul preuniversitar.
Ediția curentă 2024 a atras peste 1.050 cadre didactice eligibile din 210 de unități, între 20- 25 echipe din fiecare județ în care a ajuns Caravana (Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș, Satu Mare, Maramureș, Cluj și Bihor).
Fiecare grup de participanți obține beneficii specifice care, puse laolaltă, construiesc un mecanism unitar ce poate avea efect de domino, determinând schimbări de comportament în comunitățile vizate. Luând în calcul doar numărul cadrelor didactice și al elevilor din școlile în care a ajuns Caravana Reciclării Creative, la nivelul anului 2023 am ajuns la aproximativ 36.000 de beneficiari indirecți. În timp ce, pentru acest an, impactul este estimat la 75.000 de beneficiari indirecți (25.000 de elevi, 45.000 de părinți și 5.000 de cadre didactice din școlile înscrise).
Prin joc, artă și bucurie, participanții:
● Învață despre sustenabilitate, consum rațional și colectare selectivă.
● Descoperă beneficiile pentru mediu și ecosistem, și cum pot economisi bani prin transformarea cunoștințelor dobândite într-un hobby.
● Își stimulează creativitatea, lucrul în echipă, inițiativa și bucuria de a realiza prin propriile forțe obiecte sau sisteme utile și folositoare.
Și în acest an, cadrele didactice eligibile au participat la întâlniri de lucru în care au primit toate informațiile necesare pentru a crea cele 5 zone verzi („Colectare selectivă”, „Păsări fericite”, „Grădina minunată”, „Lecturi inspirate” și „Reciclate și-napoi la lume date”).
Totodată, în cadrul acestor întâlniri au avut parte și de sesiuni de lucru în care au conceput planul pe care îl vor aborda pentru a implementa toate aceste zone menționate.
Întâlnirile fizice au avut loc câte două pe săptămână, în zile de weekend, în cadrul cărora ne-am bucurat de o prezență mare în fiecare oraș. Astfel, pe data de 10 februarie a avut loc prima oprire a Caravanei Reciclării Creative, în județul Sălaj. Au urmat apoi județele Bistrița Năsăud (11 februarie), Arad (17 februarie), Timiș (18 februarie), Satu Mare (24 februarie), Maramureș (25 februarie), Cluj (2 martie) și Bihor (3 martie).
În cadrul tuturor județelor au fost prezente și inspectoratele școlare, cu care a fost încheiată o colaborare strânsă, iar acestea ne-au ajutat cu organizarea și desfășurarea proiectului.
Toate întâlnirile din cadrul Caravanei Reciclării Creative s-au bucurat de un real succes și le mulțumim profesorilor participanți pentru că au venit în număr mare și au contribuit cu idei utile, creative și ușor de aplicat la acest proiect dedicat reciclării, precum și tuturor gazdelor și persoanelor care au manifestat deschidere spre colaborare și au oferit sprijin.
Totodată, proiectul și-a găsit profesori coordonatori și în județele din ediția I și poate continua și în acest an, iar în 6 ani își propune să ajungă în toata țara.
Mai multe despre #CaravanaReciclăriiCreative găsiți aici: https://playouth.ro/portfolio/caravana-reciclarii-creative/