PENNY recunoscut ca Angajator de Top, certificare ce atestă grija pentru angajați

PENNY a primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2023 în România, certificare ce reflectă angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Institutul Top Employers, autoritate globală în recunoașterea excelenței în resurse umane, certifică organizațiile bazându-se pe rezultatele obținute în urma evaluării practicilor și politicilor de resurse umane. Acest studiu se desfășoară pe șase direcții și acoperă 20 de teme precum: Strategii de resurse umane, Mediul de lucru, Recrutare, Training, Diversitate și Incluziune. Programul a certificat și recunoscut peste 1.800 de angajatori de top în peste 120 de țări, pe cinci continente.

PENNY România se află într-un nou ciclu strategic, iar pilonul central al strategiei este reprezentat de oameni. Compania se concentrează pe experienţa și pe beneficiile celor peste 5.800 de angajați și pune accent pe dezvoltarea personală și profesională a fiecărui om din echipă, într-un mediu de lucru cât mai sigur.

“Dezvoltarea bunelor practici de resurse umane e o muncă de echipă continuă și suntem încântați că am obținut această certificare pentru a doua oară. Ne concentrăm să le oferim tuturor colegilor cadrul necesar în care să crească profesional și să rămână în continuare la fel de motivați. În egală măsură, ne dorim să le oferim un loc de muncă în care să se simtă apreciați și recompensați la adevărata valoare. Succesul PENNY pornește de la oameni, iar noi ne mândrim cu echipa pe care am construit-o în cei peste 20 ani de prezență în România.,” a declarat Raffaele Balestra, CFO PENNY România.

 

Printre beneficiile de care se bucură echipa PENNY se numără următoarele:

  • Zile libere suplimentare față de pragul minim solicitat de autorități;
  • Asigurare privată de sănătate;
  • Rechizite școlare;
  • Bonus pentru nou-născut;
  • Vouchere pentru scutece.

Cei interesați de un loc de muncă în cadrul PENNY, compania recunoscută oficial ca Angajator de Top în România pot accesa cariere.penny.ro pentru a afla mai multe despre oportunitățile de carieră și totodată despre pachetul complet de beneficii.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Îți mulțumim pentru feedback!