PENNY și Salvați Copiii sunt alături de fetele și femeile din zonele rurale defavorizate

PENNY România, împreună cu Salvații Copiii și cu sprijinul voluntar al medicilor din cadrul Asociației Caravana cu Medici, au desfășurat 3 Caravane Sănătate pentru fiecare comunitate spre a oferi consultații gratuite, recoltări, ecografii de sân, ecografii transvaginale, ecografii abdominale și sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și îngrijirea nou-născutului.

Cele trei caravane din acest an au avut loc la Negru Vodă (județul Constanța), Mironeasa (județul Iași) și Tărlungeni (județul Brașov), în cadrul cărora mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani au putut beneficia de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale).

Deoarece oamenii au susținut cauza campaniei, iar copiii au fost atașați de animăluțele pufoase, PENNY a lansat o nouă campanie de loializare cu plușuri – DINO

Astfel, în perioada 2 noiembrie 2022 – 7 februarie 2023, cei opt dinozauri colorați se pot găsi în toate magazinele PENNY, în limita stocului disponibil, iar clienții pot acumula puncte bonus și pot achiziționa la prețuri preferențiale, cu 60% reducere, plușurile din campanie.

Mecanismul campaniei este 1 jucărie cumpărată = 1 leu donat către Salvați Copiii, astfel oricine poate să fie alături de fete și femei din zone rurale defavorizate să aibă acces la servicii de sănătate esențiale, și totodată, să sprijine proiectul Sănătate pentru fiecare comunitate.

 

„Prin parteneriatul pe care îl desfășurăm cu Salvați Copiii am putut fi alături și ajuta fete și femei din zone rurale defavorizate să aibă acces la servicii de sănătate esențiale. Această campanie emoțională a implicat comunitatea în activități care ne ajută să schimbăm cifrele statistice și să găsim soluții pentru cei de lângă noi. Mulțumim clienților noștri care au oferit copiilor un nou prieten pufos de la PENNY, prin intermediul cărora descoperă grija și bucuria de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate. Prin fiecare jucărie cumpărată, aceștia au grijă de un alt copil care urmează să se nască sănătos”, a declarat Irina Butnaru, Corporate Communications Manager PENNY România.

Inițiativa a pornit în urma analizei realității cu care ne confruntăm – unul din zece nou-nӑscuţi din România are o mamă adolescentă, potrivit datelor statistice oficiale, iar aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene).

Romanian ESG Summit

„Accesul la servicii medicale și la educație pentru sănătate este vital pentru sănătatea mamei și a nou-născutului. Din păcate, România rămâne o țară a disparităților sociale, iar populația vulnerabilă, în special copiii și femeile gravide, se confruntă cu situații de marginalizare. De aceea Salvați Copiii România merge în comunități și asigură asistență medicală gravidelor”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

 Printre obiectivele intervențiilor se numără:

  • îmbunătățirea stării de sănătate pentru 2500 de fete și femei în timpul sarcinii și reducerea cazurilor de mortalitate infantilă;
  • sprijin material, prin oferirea „kit-ului gravidei” participantelor la caravanele medicale;
  • informarea fetelor și femeilor vulnerabile din comunități rurale, cu ajutorul a trei videoclipuri educaționale cu privire la sănătatea în timpul sarcinii;
  • crearea de parteneriate cu instituțiile relevante la nivel local și național pentru găsirea de soluții în vederea asigurării accesului la servicii socio-medicale de calitate pentru gravidele din zonele rurale defavorizate și prevenirea sarcinilor. 

Promisiunea de a fi alături de inițiativa Salvați Copiii a fost îndeplinită cu ajutorul clienților care s-au implicat în campania PENNY, Ferma de Pluș, donând câte un leu Caravanei Sănătate pentru fiecare comunitate pentru fiecare jucărie cumpărată.

Detalii despre campania de loializare DINO la PENNY pot fi consultate aici.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.