PEPCO România a oferit 144.196 de euro Organizației Umanitare CONCORDIA, pentru sustinerea a 170 de tineri din medii defavorizate la educaţie şi sprijinirea părinţilor în vederea îndeplinirii rolului acestora.
Prin acest proiect, CONCORDIA își propune să rupă cercul sărăciei și discriminării, oferind copiilor posibilitatea de a urma învățământul preșcolar, primar și secundar, precum și consolidarea familiilor în competențele lor de sprijin educațional și psiho-social. Peste 170 de copii din medii defavorizate vor fi sprijiniți pentru a avea acces la educaţie, iar părinții vor fi implicați în activități pentru sprijinirea programelor și vor primi suport pentru îmbunătățirea condițiilor de trai.
„Continuarea proiectului din acest an reprezintă un real ajutor pentru copiii din familiile care locuiesc în comunitățile extrem de sărace, înscriși în programele noastre, într-o perioadă în care ei au fost primii uitați și au trăit și mai mult în sărăcie. Cu sprijinul PEPCO România, un partener strategic important al CONCORDIEI, vom reuși să mergem mai departe și să reușim să îi ținem în siguranță pe cei care au nevoie de noi mai mult ca oricând. Suntem recunoscători pentru sprijinul pe care PEPCO România ni-l oferă în această perioadă de grea încercare“, a declarat Diana CERTAN, Director Executiv Comunicare și Fundraising CONCORDIA România.
Se va asigura suport educațional suplimentar personalizat conceput pentru copiii care au nevoie de mai mult ajutor în recuperarea unor lacune educaționale, utilizând, de asemenea, educație inovatoare folosind dispozitive IT și instrumente educaționale on-line, vor avea loc ateliere de formare și dezvoltare a abilităților în arte, sport și dezvoltare personală, artă și meșteșuguri, activități non-formale și de timp liber. Familiile copiilor vor primi pachete cu alimente de bază și produse de igienă și vor participa la întâlniri periodice și suport prin consiliere din partea echipei noastre, pe subiecte legate de prevenirea abandonului școlar sau separarea familiei, igienă, educație sexuală, îndrumare pentru locuri de muncă și abordarea relației copil-părinte.
Pentru copiii fără sprijinul familiei, care locuiesc în casele de tip familial, rămân esențiale asigurarea spațiului adecvat și îngrijirea pentru dezvoltarea lor și pentru progresul lor educațional.
