Connect with us

Hi, what are you looking for?

Featured

Philips Future Health Index 2022: Liderii din domeniul sănătății sunt din ce în ce mai preocupați de responsabilitatea socială

philipss

Royal Philips a publicat o nouă ediție a Studiului Future Health Index (FHI) 2022: „Healthcare hits reset: Priorities shift as healthcare leaders navigate a changed world”„Resetarea sistemului de sănătate: prioritățile în schimbare ale liderilor din domeniul sănătății pe măsură ce depășesc perioada pandemică”.

Aflat la a șaptea ediție, studiul Future Health Index 2022 are la bază cercetările proprii, efectuate în 15 țări, pe un număr de aproape 3.000 de respondenți, care explorează modul în care liderii din domeniul sănătății valorifică puterea datelor și a tehnologiei digitale în abordarea principalelor provocări cu care s-au confruntat în perioada pandemică.

Raportul din 2022 descrie sectorul medical care își reevaluează radical prioritățile, în timp ce se străduiește să ofere o îngrijire mai bună a pacienților.

Jan Kimpen, director medical Philips„Pe măsură ce depășesc pandemia, liderii din domeniul sănătății, din întreaga lume, dau un restart sistemului medical. Mulți se concentrează atât pe priorități noi, cât și pe situații deja existente, care necesitau o atenție sporită, de la abordarea deficitului de personal și extinderea furnizării de îngrijiri, până la valorificarea datelor și a analizelor predictive”, a declarat Jan Kimpen, director medical Philips.

Satisfacția și retenția personalului sunt pe primul loc pe lista de priorități pentru liderii din domeniul sănătății

La nivel global, unul din trei lideri din domeniul sănătății (30%) declară că satisfacția și retenția personalului sunt o prioritate de top. Cu toate acestea, ceea ce stimulează această prioritate diferă de la o țară la alta. De exemplu, în SUA și în Germania, satisfacția și retenția personalului sunt determinate de un curent global denumit „marea demisie”. În India, cererea din ce în ce mai mare pentru mai mulți profesioniști din domeniul sănătății este motorul predominant. Și, în toate țările, se observă tendința liderilor din domeniul sănătății în investiții în tehnologii digitale, care contribuie la îmbunătățirea experienței personalului.

În timp ce datele sunt văzute ca un facilitator al experienței medicale, potențialul analizei predictive rămâne nerealizat

 Liderii din domeniul sănătății au încredere în analiza predictivă. 71% dintre aceștia au încredere în analiza predictivă în mediile clinice și 72% în mediile operaționale. În general, liderii din domeniul sănătății văd efectele pozitive ale analizei predictive, în special în ceea ce ține de rezultatele în sănătate, experiența pacientului și experiența personalului, iar mai mult de jumătate dintre ei (56%) au adoptat deja, sau sunt în curs de adoptare, a analizelor predictive, într-o anumită formă. Cu toate acestea, adoptarea rămâne inegală, cu o diferență între țările dezvoltate și cele emergente (65% față de 48%). În același timp, cercetarea FHI 2022 subliniază faptul că liderii care se află la un nivel avansat, în cee ace privește adoptarea analizei predictive nu valorifică întregul potențial al tehnologiei.

Depășirea barierelor din calea utilizării eficiente a datelor este crucială pentru a obține o adoptare pe scară largă

Deși încrezători în valoarea datelor, liderii din domeniul sănătății rămân frustrați de barierele continue din calea utilizării eficiente a datelor, inclusiv datele izolate (51%) și de limitările infrastructurii (23%). Având în vedere că atacurile cibernetice vizează din ce în ce mai mult sectorul sănătății, unul din cinci lideri (21%) menționează preocupările legate de confidențialitatea și securitatea datelor ca fiind o barieră importantă în calea utilizării datelor la întregul lor potențial. Ei spun, de asemenea, că sistemele și protocoalele mai mari de securitate și confidențialitate a datelor sunt cea mai bună modalitate de a-și consolida încrederea în analiza predictivă atât în medii clinice (38%), cât și operaționale (35%). În plus, doar 19% dintre liderii din domeniul sănătății au toată expertiza internă de care au nevoie pentru a utiliza pe deplin datele pe care le au la dispoziție, în timp ce 24% citează disponibilitatea specialiștilor în date ca fiind un factor primordial care ajută la o mai bună utilizare a datelor. Ca urmare a frustrărilor și în ciuda faptului că liderii văd potențial în utilizarea datelor, aproape jumătate dintre aceștia (48%) consideră, astăzi, că datele sunt mai mult o povară decât un atu.

Liderii din domeniul sănătății sunt din ce în ce mai preocupați de responsabilitatea socială

Pandemia a adus în centrul atenției problema inegalității din domeniul sănătății, iar răspunsul liderilor din domeniul sănătății nu întârzie să apară. Un sfert dintre aceștia (25%) consideră combaterea inegalității din domeniul sănătății ca o prioritate astăzi, comparativ cu procentul de 12%, înregistrat în 2021. Tehnologia joacă un rol important în acest aspect: doi din trei lideri în domeniul sănătății (68%) sunt de acord că analiza predictivă poate avea un impact pozitiv, contribuind la diminuarea  disparităților din domeniul sănătății prin furnizarea de informații rapide și precise asupra scorurilor de risc care ajută la identificarea grupurilor vulnerabile și la o planificarea proactivă cu scopul de a  îmbunătăți gestionarea problemelor de sănătate ale comunității, cum ar fi focarele de boli, incidența cancerului și multe altele.

Raportul din 2022 marchează, de asemenea, preocuparea liderilor din domeniul sănătății pentru accelerarea proiectelor de sustenabilitate. În 2021, doar 4% dintre liderii din întreaga lume acordau importanță sustenabilității mediului. Această cifră a crescut la 24% astăzi, ceea ce reprezintă o creștere de peste șase ori de la an la an.

Din 2016, Philips s-a implicat in studii de cercetarepentru a ajuta la determinarea gradului de pregătire a țărilor în ceea ce privește abordarea provocările globale de sănătate și pentru a construi sisteme de sănătate eficiente și practice.

Pentru a accesa raportul Future Health Index 2022 în întregime click AICI

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.