- 1,81 miliarde de vieți îmbunătățite cu ajutorul tehnologiilor, serviciilor și soluțiilor, dezvoltate de Philips în domeniul tehnologiei medicale
- Philips a devenit prima companie din domeniul tehnologiei medicale care a obținut aprobarea inițiativei Science Based Targets (SBTi) pentru obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 din întregul lanț valoric
- Philips a primit distincția „A List” de la CDP pentru al 10-lea an consecutiv, o recunoaștere continuă pentru poziția de lider în domeniul sustenabilității
- Furnizorii și clienții Philips se implică activ pentru a contribui la reducerea emisiilor în întregul lanț valoric
- Cu o utilizare a energiei regenerabile de 77%, Philips avansează către a îmbunătăți 2 miliarde de vieți pe an până în 2025
Compania Royal Philips a înregistrat progrese importante în realizarea ambițiilor sale cheie în materie de mediu, implicare socială și guvernanță corporativă (ESG). În 2022, Philips a îmbunătățit viața a 1,81 miliarde de persoane prin tehnologiile și soluțiile sale, reducând în continuare emisiile operaționale, precum și emisiile indirecte în întregul lanț valoric, alături de furnizorii săi.
„Continuăm să ne apropiem de obiectivul de a îmbunătăți 2 miliarde de vieți pe an până în 2025, în timp ce intensificăm eforturile în direcția sustenabilității în cadrul operațiunilor noastre și al lanțului de aprovizionare. Impulsul tot mai mare de a reduce amprenta colectivă asupra mediului, manifestat în industrie medicală și în rândul clienților, ne încurajează zilnic să continuăm eforturile pentru reducerea emisiilor în întregul lanț de aprovizionare și să accelerăm trecerea la o economie circulară„, a declarat Marnix van Ginneken, Chief ESG & Legal Officer la Royal Philips.
Actualizarea obiectivelor de mediu, impact social și guvernanță corporativă reprezintă o parte integrantă a Raportului Anual Philips 2022.
Mediu:
- Veniturile circulare au reprezentat 18% din vânzările companiei în 2022, comparativ cu 16 % în 2021. În 2022, Philips a înregistrat cu 10% mai multe retururi de echipamente medicale, față de anul precedent și peste 3.500 de sisteme au fost returnate pentru reciclare. Produsele și soluțiile EcoDesigned au însemnat venituri de 71,7%, susținute de produsele de îngrijire și frumusețe care conțin peste 25% plastic reciclat și de cele din categoria Oral Healthcare care a introdus primele capete de periuță, fabricate din materiale 75% bio. Cererea de sisteme de sănătate sustenabile este susținută de MR 5300 prin magnetul BlueSeal, lider în industrie, care ajută departamentele de radiologie să reducă masiv nevoia de gaz și heliu;
- Philips a atins un nivel de utilizare a energiei regenerabile de 77%, depășind obiectivul de 75% pentru 2025. Compania a redus emisiile de CO₂ legate de transport și distribuție cu 22% printr-o politică mai strictă de transport aerian și prin optimizarea locațiilor depozitelor. Compania a îmbunătățit circularitatea fluxului său de deșeuri la 91%, reciclând, reutilizând sau reducând din ce în ce mai mult deșeurile. Un exemplu este înlocuirea plasticului de unică folosință în ambalajele furnizorilor cu cutii care pot fi folosite în mod repetat.
- CDP, un ONG global care evaluează performanța și gestionarea emisiilor de CO₂ ale companiilor care raportează, a clasat Philips pe lista „A” a CDP Climate Change pentru a zecea oară consecutiv, datorită performanței și transparenței continue a companiei în materie de climă;
- În 2022, Philips a devenit prima companie din domeniul tehnologiei medicale care a primit aprobarea din partea inițiativei Science Based Targets (SBTi) pentru obiectivele de reducere a emisiilor de CO₂ din întregul lanț valoric. În plus, 41% dintre furnizori (pe baza cheltuielilor) s-au angajat acum să respecte obiectivele bazate pe știință – obiectivul Philips este de 50% până în 2025;
Implicare socială:
- Philips a fost aproape de 1,81 miliarde de oameni prin tehnologiile și soluțiile sale în anul 2022, dintre care 202 milioane în comunitățile defavorizate (cu ajutorul Fundației Philips). Acest lucru aduce mai aproape compania de obiectivul său de a îmbunătăți 2 miliarde de vieți pe an până în 2025, dintre care 300 de milioane în comunitățile defavorizate.
- În 2022, îmbunătățirea accesului la îngrijire în comunitățile vulnerabile a fost susținută de parteneriate durabile, de dezvoltarea de soluții digitale inovatoare și de implementarea unor noi modele de afaceri și de finanțare care sunt atât sustenabile, cât și scalabile.
- Philips a avansat în privința angajamentul asupra diversității de gen în funcțiile de conducere, incluzând o reprezentare de 30% a femeilor în rolurile de conducere, un accent sporit pe sănătatea și bunăstarea angajaților (atât sănătatea fizică, cât și cea mentală) și un accent continuu pe asigurarea unui loc de muncă sigur și sănătos.
Guvernanța corporativă:
- Angajamentul Philips față de o guvernanță responsabilă și transparentă este ilustrat prin publicarea Raportului Philips privind drepturile omului 2022, în care Philips a informat părțile interesate cu privire la progresele cheie, înregistrate în abordarea drepturilor omului în ultimul an, împreună cu planurile de îmbunătățire continuă.
- Philips continuă să își asume un rol activ, în colaborare cu instituții globale precum Fundația pentru Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), Forumul Economic Mondial (WEF) și Uniunea Europeană pentru a contribui la dezvoltarea unui cadru global standard de raportare ESG.
Philips continuă urmărirea direcțiilor din strategia sa bazată pe sustenabilitate, pentru susținerea unei industrii medicale mai sustenabile, pentru atenuarea schimbărilor climatice și pentru a lăsa o planetă mai sănătoasă generațiilor viitoare. În 2023, compania este inclusă pentru al zecelea an consecutiv în Claritive 100 Global Innovator, top care măsoară excelența bazată pe consecvență și inovație. Philips investește anual peste 1,7 miliarde de euro în cercetare și dezvoltare pentru a oferi inovații centrate pe pacient și pe oameni. Datorită prezenței sale globale, a platformelor informatice puternice, a datelor de monitorizare ambulatorie și imagistică, a ofertelor de sănătate personală, precum și a capacităților puternice de a sprijini îngrijirea în diferite medii, Philips contribuie la bunăstarea oamenilor pentru a face medicina mai accesibilă și mai durabilă, atât în spital, cât și la domiciliu.