River Plaza Mall – primul centru comercial din Romania cu certificare OHSAS

Sonae Sierra a primit Certificarea Sistemului de Management al Sanatatii si Sigurantei la locul de munca (OHSAS 1800) pentru centrul comercial River Plaza Mall, din Ramnicu Valcea. Aceasta certificare intareste angajamentul companiei pentru imbunatatirea performantelor sociale si de mediu, cat si a eficientei operationale a centrelor comerciale din portofoliu. Pentru a intretine sanatatea si siguranta la munca in River Plaza Mall, Sonae Sierra a investit in acest an 30.000 de euro. Printre imbunatatirile realizate in centrul comercial se numara: instalarea dusurilor si a bucatariilor pentru angajatii rezidenti ai furnizorilor de servicii, distribuirea echipamentelor personale de protectie, achizitia echipamentelor ergonomice si imbunatatirea conditiilor de munca in spatiile de mentenanta. Totodata, pentru mentinerea curateniei s-au instalat cateva mese de lucru adecvate, rafturi si spatii de depozitare.

O alta actiune realizata de companie in aceasta directie a vizat motivarea angajatilor furnizorilor de servicii prin acordarea unor mici premii (vouchere cadou) ca recunoastere a muncii depuse pentru cresterea performantelor in ariile de Sanatate si Siguranta.

“Implementarea celor mai sustenabile standarde si a celor mai bune practici in cadrul River Plaza Mall ne-au adus trei certificari de pionierat in Romania: in domeniul mediului, al performantei energetice si al sanatatii si sigurantei in munca. Acestea sunt rezultatul activitatilor pe care le facem pentru a imbunatati eficienta operationala a centrului comercial pentru chiriasi si a confortului si sigurantei pentru vizitatorii nostri. La final, aceste lucruri inseamna valoare adaugata pentru River Plaza Mall”, a declarat Marius Mateescu, Manager River Plaza Mall.

Angajamentul companiei pentru imbunatatirea performantelor sociale si de mediu a fost confirmat anterior si de certificarea ISO 14001 obtinuta de River Plaza Mall in 2011. Centrul comercial si-a redus consumul de apa (litri/vizita) cu 35% si consumul de electricitate (kwh/mp) cu 21% in anul 2011, fata de anul 2008. De asemenea, rata de reciclare a deseurilor a crescut de la mai putin de 20% in 2008 la 41% in 2011. River Plaza Mall a fost, totodata, si primul centru comercial din Romania care a obtinut certificat de performanta energetica, in 2010.

OHSAS 18001 este considerat cel mai important standard international in domeniul Sanatatii si Sigurantei la locul de munca. Certificarea acordata in acest an confirma faptul ca toate riscurile in materie de sanatate si siguranta sunt reduse si atent controlate, cat si faptul ca centrul comercial isi imbunatateste permanent performantele in acest domeniu. Pentru a atinge aceste standarde, in cadrul River Plaza Mall au fost realizate pe parcursul anului 2011 peste 90 de ore de observari preventive de siguranta, atingandu-se nivelul de zero accidente.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.