CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

Romania selectiva

“Pana in anul 2013, Romania trebuie sa recicleze 55% din deseurile generate. Sunt numai cateva date care transmit un mesaj important pentru fiecare dintre noi. A colecta selectiv este mai mult decat o responsabilitate individuala, este si o responsabilitate nationala si europeana. Prin intermediul campaniei „Imi place Romania curata” vrem sa ajutam la constientizarea importantei si necesitatii de a colecta selectiv.  Pentru a reusi sa facem ce ne-am propus, am inceput implementarea unui sistem de Management al deseurilor si am dezvoltat o politica de mediu care presupune instruirea personalului intern, urmarirea fluxului deseurilor colectate selectiv, informarea clientilor asupra colectarii selective. Colectand selectiv deseurile menajere ajutam la valorificarea acestora si, implicit, la conservarea resurselor naturale si la diminuarea poluarii (…)”. – Mihaela Bruma, Director de Calitate si Responsabil Mediu KFC Romania (Sursa: KFC Romania)

 

“Colectarea selectiva este, in cele din urma, o actiune care tine de civilizatie. Este cam acelasi lucru cu a strange masa la tine acasa si a duce gunoiul. Si este mai mult decat atat: ceea ce face KFC prin intermediul programului “Imi place Romania curata” este o actiune de educare civica. Asa cum dragostea trece prin stomac, educarea civica incepe de la masa: daca invat sa strang dupa mine constient de importanta a ceea ce fac, este probabil sa invat si sa strang dupa mine in parcuri sau pe plaja. Inseamna ca este mai probabil sa invat sa devin european si sa imi aduc propria contributie pentru ca tara mea sa fie privita ca o tara europeana (…)”. – Cristina Porumbel, Asistent de Marketing KFC Romania (Sursa: KFC Romania)

 

“Am sa incep prin a va destainui ceva: cred si acum ca, la Olimpiada din 2000 nu am luat medalie pentru ca mi-am pierdut ciorapul norocos. Da, aveam un ciorap norocos, cu o gaura mare, dar mi l-a luat femeia care facea curat! Mi l-a colectat selectiv, ca sa spun asa. Cu totii avem superstitii, unele chiar foarte amuzante. Insa una este superstitia si alta este perceptia. Primul record national l-am stabilit in anul 1998. In Africa de Sud am sarit 2 metri si am vazut ca pot. La Budapesta, inainte de europene, am facut un record national de 2.02 in aer liber. Am continuat sa sar cu un menisc exterior un an intreg, desi doctorii ma averizasera ca risc sa nu mai pot umbla. Cred ca asta ne defineste: ca putem fi asa cum ne dorim. Iar eu cred ca fiecare isi doreste sa fie mai bun. Asa este si in cazul de fata: oamenii trebuie sa vada ca se poate si sa creada ca gestul lor poate aduce schimbarea pe care ne-o dorim cu totii: o tara mai curata. De aceea sustin initiativa KFC. Pentru ca ofera tuturor posibilitatea de a pleca de la ceea ce suntem pentru a ajunge la ceea ce dorim sa fim. Exact ca in atletismul de inalta performanta. Si exact ca peste tot in viata (…)”. – Monica Iagar, Dinamo Bucuresti (Sursa: KFC Romania)

 

“In fotbal, ca si in viata, ceea ce conteaza cu adevarat este atitudinea. Ca jucator poti fi iubit, iar numele tau sa fie rostit cu bucurie de catre toti fanii. Sau poti fi hulit. Poti fi în cea mai buna forma sau poti fi accidentat. La fel ca si in viata. Iar atitudinea este cea care iti ofera mereu acel plus care te determina sa mergi mai departe, sa treci peste greutati sau, dimpotriva, sa nu te lasi coplesit de lauri. Cred in forta atitudinii. Cei care ma cunosc stiu asta. Si acesta este motivul pentru care ma aflu astazi, aici, sprijinind programul KFC “Imi place Romania curata”. Pentru ca este vorba tot despre atitudine. Despre atitudinea fiecaruia dintre noi si despre exemplul pe care il dam celorlalti cu atitudinea noastra. Sper ca impreuna sa facem ca acest nou tip de atitudine sa faca din intreaga Romanie o echipa. O mare echipa castigatoare”. – Liviu Ganea, Dinamo Bucuresti (Sursa: KFC Romania)

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.