Rompetrol a reabilitat un cabinet medical folosit de mii de oameni

Grupul Rompetrol a sustinut cu 45.000 lei reabilitarea cabinetului medical din Botosana, judetul Suceava, ce acorda servicii gratuite pentru 2500 de persoane. Proiectul implementat in perioada august – noiembrie cu ajutorul voluntarilor din comunitate, a presupus refacerea instalatiei termice prin achizitia si instalarea unui sistem de panouri solare si a unei centrale pe lemne cu calorifere, racordarea cabinetului medical la reteaua de canalizare, dotarea cu mobilier modern si instrumentar medico-chirurgical specific activitatii medicinei de familie (tensiometru, negatoscop, termometre, cantar adulti si sugari, pense, seringi Guyon, tavite renale cu capac etc.). Proiectul a fost realizat in cadrul programului national de responsabilitate sociala “Impreuna pentru fiecare”.

“Fiecare initiativa de CSR finalizata demonstreaza ca membrii comunitatilor locale au inteles ca schimbarile pozitive le pot aduce doar ei, prin efort sustinut si mobilizare. La Botosana, implicarea cadrelor medicale, a reprezentantilor scolii, bisericii, autoritatilor locale a creat premisele unui proiect sustenabil”, a declarat Alexey Golovin, Director de Comunicare al Grupului Rompetrol.

O componenta semnificativa a proiectului a constat in activitati de informare in comunitate pe teme de sanatate, sustinute in mod voluntar de 4 lectori-asistenti de la Directia de Sanatate Publica Suceava. Suplimentar, peste 200 de adulti si copii au beneficiat gratuit de analize pentru testarea glicemiei, colesterolului, trigliceridelor si tensiunii arteriale. La finalizarea proiectului a fost organizat si un concurs scolar privind regimul de viata sanatos, iar 80 de elevi din Botosana au fost premiati.

Programul de responsabilitate sociala inceput in 2009 este destinat dezvoltarii şi implicarii comunitatilor locale prin initierea, sustinerea şi derularea de proiecte din domeniul sanatatii şi al protectiei mediului. De la debutul “Impreuna pentru fiecare”, in perioada 2009 – 2012, compania a alocat pentru dezvoltarea a 71 de proiecte peste un milion USD, in toate regiunile tarii, pentru beneficiul direct al 250.000 de persoane.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.