SIVECO sustine, pentru al patrulea an consecutiv, Ora Pamantului!

siveco sediu mare Compania Siveco se va alatura si in acest an campaniei de constientizare a problemelor mediului – Ora Pamantului! – impreuna cu institutii publice si cetatenii din intreaga lume. Astfel, pe 29 martie, intre orele 20.30 si 21.30 compania va stinge toate luminile si va decupla toate echipamentele electronice aflate in stand-by. Anul trecut, la acest eveniment au luat parte aproape 2 miliarde de oameni din 152 de tari si peste 7.000 de orase. Miscarea a fost initiata in urma cu sapte ani, la indemnul organizatiei WWF.

“Ora Pamantului inseamna mult mai mult decat o singura ora in care ne pasa de planeta – inseamna preocuparea pentru crearea unui viitor bun pentru oameni si natura”, spun reprezentantii companiei.

In Romania, unele dintre cele mai importante institutii au participat la Campania “Ora Pamantului”, urmand exemplul cladirilor emblematice de pe mapamond care au luat parte la strigatul vietii impotriva pericolelor generate de incalzirea globala. Oameni, organizatii, companii si institutii din toate orasele tarii au marcat Ora Pamantului, un eveniment care prin gestul simplu de stingere a luminilor trage un important semnal de alarma la adresa efectelor dezvoltarii iresponsabile.

An de an, semnalul Campaniei a fost dat de institutiile de cultura cu o istorie impresionanta – Opera Nationala Bucuresti si Filarmonica “George Enescu”. In acelasi timp, alte institutii, mai ales din sfera administratiei publice si din domeniul protejarii mediului au dat semnale clare ca sustin actiunile prilejuite de Ora Pamantului si au organizat actiuni in aceasta directie.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.