Skanska: Interviu cu Bogdan Voicu – „Equilibrum 2 este singura și prima clădire din România certificată Access4you Silver”

De 12 ani în România, Skanska creează spații cu un impact pozitiv asupra comunităților, care se integrează natural în mediul de proximitate, deschise publicului și ușor accesibile oricui. Equilibrium 2 este cea mai nouă clădire de birouri Skanska din București, deja certificată LEED Platinum și auditată de către Access4you, obținând cel mai înalt nivel de certificare din România.
Acest rating este o recunoaștere a faptului că proiectul dezvoltat de Skanska respectă nevoile de accesibilitate ale utilizatorilor de scaune cu rotile, persoanelor cu nevoi specifice de mobilitate, persoanelor cu cărucioare pentru copii, persoanelor cu deficiențe de vedere, celor cu deficiențe de auz și persoanelor cu deficiențe cognitive.

Pentru a afla mai multe despre politica și strategia de Sustenabilitate a companiei am stat de vorbă cu Bogdan Voicu, Project Manager Skanska.


–  Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2023 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei?

Toate inițiativele noastre stau sub umbrela ESG și au că scop, pe de o parte, contribuția la atingerea obiectivelor ESG pe care partenerii noștri de business le au la rândul lor, și pe de altă parte, aportul tangibil la targetul Skanska de a scădea cu 70% emisiile de carbon până în anul 2030 și reducerea finală către net-zero emisii de carbon până în 2045.

În ultimul an, focusul Skanska, în România a fost complexul de birouri Equilibrium și mediul pe care îl creăm aici pentru rezidenții noștri. Astfel, în 2023, ne-am concentrat pe a facilita și mai mult accesul în Equilibrium al utilizatorilor de scaune rulante, persoanelor cu nevoi specifice de mobilitate, persoanelor cu cărucioare pentru copii, persoanelor cu deficiențe de vedere, celor cu deficiențe de auz și persoanelor cu deficiențe cognitive. Astfel, eforturile noastre au fost validate prin obținerea certificării Access4you Silver – cel mai înalt rating existent în acest moment în România. 

O altă premieră pentru România pe care am reușit să o marcăm: obtinerea certificarii internaționale WiredScore Platinum, ceea ce demonstrează faptul că Equilibrium 2 este un spațiu pregătit din punct de vedere al conectivității la rețelele de internet, telefonie și comunicații să primească viitori chiriași.

Certificările LEED Platinum, Acces4you Silver, Wired Score Platinum și pre-certificarea Net Zero Carbon Building pentru clădirea Equilibrium 2 reprezintă o confirmare a modului în care proiectul este construit: cu o atenție specială pentru confortul, siguranța și sănătatea rezidenților și utilizatorilor. De altfel, cel mai important aspect al certificării unei clădiri sustenabile îl reprezintă reducerea costurilor de operare pe toată durata de viață a construcției.

– Ce înseamnă certificarea Access4You pentru Equilibrium?

Situată într-o zonă cu numeroase căi de acces și mijloace de transport în apropiere, dotată cu întrări accesibile și facilități interioare speciale, a doua clădire din complexul Equilibrium este pregătită să acomodeze companii care formează o comunitate deschisă și incluzivă, puternic conectată la fiecare aspect al mediului înconjurator.

Access4you reprezintă o certificare internațională ce auditează mediul construit și oferă informații detaliate despre cât de accesibile sunt clădirile auditate persoanelor cu dizabilități motorii, deficiențe de vedere, auz și cognitive.

Certificarea Access4you acordată clădirii Equilibrium 2 validează modul în care noi, că dezvoltator, creăm un mediu adaptat la nevoile utilizatorilor clădirilor noastre. Ne bucurăm că eforturile noastre și modul responsabil în care gândim și construim proiectele sunt confirmate de astfel de certificări și că astăzi Equilibrum 2 este singura și prima clădire din România certificată Access4you Silver.

Accesibilitatea clădirii începe cu amplasarea să strategică, deoarece o stație de transport public (stație de tramvai) este situată convenabil la o distanță de doar 250 de metri de intrarea în clădire. Mai mult, clădirea dispune de locuri în parcarea subterană privată dar și în cea supraterană, exterioară, de la care utilizatorii de scaune rulante pot accesa cu ușurință clădirea.

Ușa rotativă de la intrarea principală în clădire poate fi încetinită prin acționarea unui buton, făcând-o ușor de accesat de către utilizatorii de scaune rulante sau a acelor utilizatori care au dificultăți de mobilitate. Acest buton este plasat cu grijă la înălțimea potrivită atât în interior, cât și în exteriorul ușii. În plus, suprafețele mari de sticlă și ușile de evacuare sunt marcate distinct pentru a ajută persoanele cu deficiențe de vedere să se orienteze.

O altă facilitate disponibilă persoanelor cu nevoi speciale de mobilitate este rampa mobilă din aluminiu (lățime de 76 cm, care anulează o înălțime de 13 cm), care este localizată la recepția clădirii și care poate fi instalată la cerere de către personalul clădirii, în caz de nevoie. Solicitarea poate fi realizată prin apăsarea butonului de comandă amplasat în exteriorul parcării care declanșează un receptor cu sonerie amplasat în interior, la recepția clădirii.

La interior, clădirea asigură ușurința deplasării cu uși și căi spațioase, adaptate pentru utilizatorii de scaune rulante, persoanele în vârstă cu dificultăți de mobilitate și persoanele cu cărucioare pentru copii. Panourile de comandă ale ascensoarelor sunt dotate cu sisteme de informare auditivă, asigurând că utilizatorul poate să aleagă în mod corect numărul etajului la care dorește să ajungă.  În plus, panourile tactile ale liftului includ un buton cu etichetă Braille.

În caz de urgență, există un lift de evacuare desemnat pentru a ajuta persoanele cu mobilitate redusă. Scările, ce pot fi folosite numai în situații de urgență, au suprafețe antiderapante, marcaje contrastante pe prima și ultima treaptă și balustrade continue pe ambele părți.

La recepție este instalat un sistem de comunicații specializat, cu buclă de inducție mobilă și un microfon extern, pentru a comunica eficient cu persoanele cu deficiențe de auz. Semnalizarea în întreaga clădire este plasată strategic pentru a ajuta persoanele cu deficiențe cognitive, facilitându-le accesul și navigarea.

Pentru persoanele cu nevoi speciale, clădirea oferă toalete accesibile pentru scaunele rulante pe toate etajele. În plus, în clădire este permis accesul câinilor de asistență și a câinilor fără scop terapeutic.

– Care sunt planurile și viziunea voastră pentru anul 2024 și cum vedeți evoluția acestor aspecte în contextul schimbărilor anticipate în ceea ce privește reglementările, cererea pieței și conștientizarea publică?

Pentru noi, la Skanska, este extrem de important modul în care operăm clădirile și ce impact au acestea asupra mediului. De aceea măsurăm și monitorizăm constant parametrii funcționali ai clădirilor și optimizăm constant consumurile în vederea diminuării impactului asupra mediului. 

Un diferenţiator important pentru noi îl constituie flexibilitatea şi eficienţa utilizării datelor colectate, precum şi rezultatele mai bune pe care le putem obţine prin interpretarea și ajutarea acestora. În egală măsură, datele istorice pe care le avem din proiectele anterioare ne oferă posibilitatea de a analiza şi de a îmbunătăţi soluțiile actuale și viitoare, acționând cât mai concentrat în zona ESG.

Ne referim inclusiv la siguranță, etică, protejarea mediului, investițiile în comunitate și promovarea diversității și incluziunii. Ne propunem să ne păstrăm poziția de pionieri în industrie în ceea ce privește angajamentul și practicile noastre sustenabile.



 

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Îți mulțumim pentru feedback!