Smithfield Ferme sustine agricultura performanta, nepoluanta

Smithfield Ferme a obtinut, pentru al cincilea an consecutiv, recolte de porumb peste media realizata pe tara,  datorita faptului ca a utilizat fertilizator organic. Recolta a fost realizata pe unul dintre cele 14 loturi experimentale cultivate cu porumb hibrid Pioneer si fertilizate organic de catre companie, in localitatea Jimbolia, din judetul Timis. Productivitatea realizata ca urmare a recoltarii lotului demonstrativ a fost de 9,2 tone de porumb la hectar, mult peste media recoltelor obtinute in acest an in Romania, in conditiile speciale de seceta care au afectat culturile agricole si, in special, culturile de porumb.

“Demonstram, an de an, ca si in Romania se poate face agricultura performanta, moderna, cu costuri optimizate si un impact pozitiv asupra mediului inconjurator, prin folosirea fertilizatorilor organici proveniti de la fermele Smithfield. Este deja o certitudine reconfirmata, atat de rezultatele deosebite obtinute la hectar, cat mai ales de cresterea constanta a numarului solicitarilor fermierilor pentru fertilizantul organic produs de fermele noastre”, a declarat Bogdan Mihail, Presedintele Smithfield Romania.

Colaborarea dintre Smithfield Ferme si Pioneer, derulata sub supravegherea Oficiului de Studii Pedologice si Agrochimice Timis, a inceput in 2008, ca parte a programul Smithfield Ferme de promovare a agriculturii moderne, realizate cu ajutorul fertilizatorilor organici. Programul demonstreaza fermierilor impactul pozitiv pe care utilizarea ingrasamintelor organice il are asupra eficientei culturilor, calitatii solului si costurilor operationale ale agricultorilor.

Folosirea ingrasamintelor organice provenite de la ferme duce la cresterea elementelor nutritive din sol. Acest tip de ingrasamant organic inlocuieste cu succes ingrasamintele chimice. De aceea, spun specialistii, el este folosit foarte des de fermieri din toata Europa.

 

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.