Connect with us

Hi, what are you looking for?

Featured

STUDIU Kaufland: 8 din 10 români au făcut cel puțin un gest caritabil în ultimii doi ani

Ziua #InStareDeBine

Conform unui studiu realizat de Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), 8 din 10 români au făcut cel puțin un gest caritabil în ultimii doi ani, iar cei mai mulți dintre cei care s-au implicat social – peste 60% – recunosc că asta i-a făcut să simtă mulțumire și satisfacție generate de faptul că au putut contribui. Cei mai mulți, peste un sfert dintre românii chestionați, susțin că se implică și/sau donează cel puțin o dată pe lună.

Rezultatele sondajului „Cum te simți când faci bine? Cum și de ce îi ajuți pe cei în nevoie?” arată că aproape jumătate dintre cei chestionați (46,5%) au ajutat persoane din grupuri vulnerabile donând din impuls; 41,62% au donat unei organizații neguvernamentale, iar 39,8% au ajutat persoanele cunoscute sau necunoscute prin servicii sau produse. Un sfert dintre cei chestionați au răspuns nevoilor ONG-urilor prin donații sub formă de servicii și produse.

În viitor, românii se anunță și mai darnici: 9 din 10 români spun că vor să facă și de aici înainte gesturi caritabile pentru a-i ajuta pe alții.

Cum și pentru ce donează românii?

Majoritatea respondenților participanți la sondaj spun că susțin anumite cauze prin redirecționarea a 3,5% din impozit (24,21%), în natură, prin produse sau servicii (20,66%), în numerar (20,15%) și prin transfer bancar (19,77%).

În ultimii doi ani, 7 din 10 români au donat redirecționând 3,5% din impozitul pe venit, dar mai bine de o pătrime dintre ei – 27,5% – nu știau că există posibilitatea de a redirecționa o parte din taxele pe care le plătesc la stat.

Deși majoritatea respondenților nu doresc să dezvăluie sau nu mai știu ce sumă au donat în ultimii doi ani, 13,69% spun că au donat între 200 și 500 de lei, 13,05% spun că au donat între 101 și 200 de lei, iar 11,28% au donat peste 500 de lei.

Peste 43% dintre donatori susțin că donațiile lor sunt recurente: 23,21% au făcut donații cu frecvență anuală, iar 19,14% s-au angajat în donații lunare. Cele mai multe donații recurente lunare – peste 45% – au o valoare între 11 și 50 de lei, urmate de cele între 51 și 100 de lei, care reprezintă aproape o cincime din totalul donațiilor lunare recurente.

Peste jumătate (aproape 53%) din donațiile recurente din ultimii doi ani s-au dus către ONG-uri, în timp ce aproape o treime dintre ele au ajuns direct la beneficiari pentru plata unor tratamente medicale, de exemplu.

În ciuda contextului actual, jumătate dintre respondenți își mențin intenția de a dona recurent în următoarele 12 luni, iar cel puțin 1 din 10 respondenți intenționează să doneze recurent mai mult ca în lunile anterioare.

Într-o foarte mare măsură respondenții și-ar dori să se implice în lunile care urmează în următoarele domenii: educație de calitate (48,16%), protecția mediului (47,02%), apărarea păcii (45,25%), drepturile omului (41,95%), asigurarea accesului la servicii de sănătate (41,32%) și alimentație sănătoasă (38,15%).

În aceste domenii, mai bine de jumătate dintre cei chestionați și-ar dori să se poată implica prin donații în produse sau servicii, prin donații în bani, iar peste 40% prin acțiuni de voluntariat.

Laura Cireașă FDSC„Acesta este un moment extrem de important pentru a privi mai atent cum aleg să se implice românii, care au atât dorința, cât și mijloacele necesare de bani și timp pentru a ajuta. Cel mai important este ca ei să afle despre cauze și programe cu o construcție coerentă și impact în comunitate și să știe despre toate instrumentele pe care le au la dispoziție pentru a dona și/sau a se implica. Este momentul să aducem ONG-urile mai aproape de oameni, să prezentăm avantajele donațiilor în cauze transparente și în care se măsoară impactul. Chiar și pentru donații personale este ideal să existe o strategie care să țintească sustenabilitatea inițiativei susținute”, spune Laura Cireașă, coordonatorul programului În Stare de Bine.

 De ce donează românii?

Dintre cei care au făcut gesturi caritabile în ultimii doi ani, două treimi au fost ghidați de credința că cine poate ajuta trebuie să o facă. Dacă aproape două treimi (62,28%) dintre cei care au ajutat au simțit mulțumire ori satisfacție personală, peste 15% cred că și-au făcut doar datoria, iar o proporție similară s-au simțit neputincioși din cauză că nu au putut face mai mult.

Două treimi dintre respondenți și-ar dori să facă mai multe gesturi caritabile decât fac în prezent. 17,24% consideră că fac suficient. Aproape jumătate dintre cei care și-ar dori să facă mai mult ar vrea să ajute măcar o dată pe lună (44,61%).

Ionut Sibian„Faptul că două treimi dintre cei chestionați cred că ar putea face mai mult decât fac acum ne confirmă că programul În Stare de Bine este mai important ca oricând. Înseamnă că nevoia evidentă de asemenea programe se întâlnește cu dorința de a face bine, de a se implica și de a sprijini comunitățile vulnerabile pe care o manifestă majoritatea românilor”, spune Ionuț Sibian, director executiv FDSC.

Aproape în unanimitate, participanții la sondaj consideră că societatea în ansamblu are nevoie ca oamenii să se ajute între ei. Pentru jumătate dintre aceștia nu este nevoie de un motiv anume pentru care oamenii ar trebui să se susțină reciproc, iar pentru aproape o cincime (18,7%) motivul este că trăim într-o țară săracă.

2020 - Kathi Scheidereter_Kaufland Romania„ONG-urile sunt motorul implicării în România și au nevoie de un parteneriat real cu companiile responsabile. Sărbătorim din nou Ziua În Stare de Bine tocmai pentru că aceste organizații cred și merg înainte îndeplinindu-și misiunea civică. În contextul economic și social actual, suntem împreună pe drumul acesta al implicării și dorinței de a face bine. Pentru că implicarea face diferența”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

 Susținem cauzele recomandate de prieteni

Ce îi reține pe cei care nu se implică? Dintre cei care nu au făcut gesturi caritabile până acum (2 din 10 români), majoritatea invocă faptul că nu au bani suficienți pentru a dona (73,77%). Un alt motiv este că nu dețin produse pe care le-ar putea dona (33,61%) și nu au nici timp (16,39%) de alocat pentru activități de voluntariat. Cei care susțin că nu oamenii obișnuiți sunt cei care ar trebui să ajute consideră că probleme atât de grave nu se pot rezolva prin donații individuale.

Merită menționat că 5 din 10 români au urmat recomandările prietenilor cu privire la susținerea unei cauze umanitare, iar 8 din 10 consideră important ca prietenii să își recomande între ei cauza care ar trebui sprijinită.

Peste 90% dintre cei chestionați consideră că sectorul privat ar trebui să se implice mai mult în sprijinirea cauzelor sociale și umanitare: în viziunea a mai bine de o treime dintre respondenți (38,15%) companiile ar trebui să își poată deduce mai mult de 20% din impozitul pe profit, iar o proporție similară consideră că este nevoie de o lege nouă a sponsorizării.


Informații despre studiu

Sondajul iVox a fost realizat cu ocazia Zilei #InStareDeBine, o inițiativă care marchează anual implicarea organizațiilor neguvernamentale pentru comunități puternice și sustenabile, în cadrul programului În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul cercetării a fost de a identifica modalitățile preferate de români pentru a-i sprijini pe ceilalți, dar și de a afla prin ce stări trec persoanele care fac gesturi caritabile. Chestionarul a fost completat de un număr de 1.155 de respondenți, în perioada 12-20 mai 2022. Datele statistice au fost culese folosind metodologia CAWI – Computer Assisted Web Interviewing, iar eșantionul studiat este reprezentativ pentru structura socio-demografică a populației urbane a utilizatorilor de Internet, cei mai mulți dintre respondenți având între 35 și 50 de ani, studii liceale sau universitare și venituri medii.


 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.