Grupul Transavia a realizat primul sau Raport de Sustenabilitate la aniversarea a 30 de ani de activitate pe piața românească.
Odată cu lansarea obiectivelor de sustenabilitate pentru anul 2025, compania ofera partenerilor, clienților și angajaților, o viziune de ansamblu și transparentă, asupra activității grupului.
Raportul reprezintă o premieră pentru piața cărnii din România, fiind primul elaborat conform standardelor GRI și aliniat la ODD. Documentul face referire la perioada ianuarie-decembrie 2019, evidențiind aspecte de business importante pentru toate unitățile din grup.
Totodată, Transavia va marca în 2021 un alt obiectiv important: depășirea cifrei de producție de 100.000 tone de carne de pasăre anual.
“Prin acest Raport dorim să oferim o viziune de ansamblu asupra activității noastre zilnice și să arătam încă o dată colaboratorilor noștri că facem lucrurile exact așa cum trebuie în toate ariile in care activăm. Responsabilitățile asumate susțin inițiative care au un impact pozitiv atât pentru produsele pe care le oferim consumatorilor, cât și pentru angajați, mediu și comunitățile unde ne desfășurăm activitatea”, a declarat Ioan Popa, președinte și fondator Transavia.
În total, 40 de organizații au beneficiat de sprijinul companiei Transavia, 4,5 milioane lei a fost suma totală alocată sponsorizărilor care au mers către: construcția unui spital, furnizarea de hrană către 30 de centre sociale, parteneriate cu ONG-uri și universități și sprijin pentru sportivi.
