UNICEF si Holt Romania organizeaza cursuri de educatie parentala

Reprezentanta UNICEF in Romania, in parteneriat cu Fundatia Holt Romania, organizeaza o noua serie de cursuri de educatie parentala la Constanta. Cursurile sunt gratuite si se adreseaza parintilor cu copii cu varsta intre 0-18 ani. Ele sunt menite sa ii ajute pe parinti sa isi dezvolte si sa isi imbunatateasca abilitatile parentale, sa inteleaga etapele dezvoltarii copilului si nevoile pe care acesta le are in functie de fiecare varsta si sa invete sa foloseasca modalitati alternative de abordare a situatiilor dificile intalnite cu copiii.

„Cum sa fii parinte si, mai ales, cum sa fii un parinte bun se invata si se exerseaza. Nu este un comportament innascut sau mostenit mai ales ca un parinte trebuie sa raspunda provocarilor unui mediu in continua schimbare. De aceea, consideram ca este important sa le oferim parintilor informatii relevante care sa ii ajute sa inteleaga nevoile pe care le au copiii la diferite varste si sa ii sprijinim sa isi dezvolte si sa isi imbunatateasca abilitatile parentale pentru a le oferi copiilor tot sprijinul de care au nevoie pentru a se putea dezvolta armonios”, a declarat Luminita Costache, Specialist Politici Sociale, UNICEF Romania.

In ultimii ani, UNICEF Romania, in parteneriat cu Holt Romania, a dezvoltat o serie de curricule de educatie parentala: pentru parinti cu copii intre 0-3 ani, parintii cu copii in ciclul primar si parintii cu copii in ciclul gimnazial. De asemenea, anul acesta cele doua organizatii colaboreaza pentru dezvoltarea primei curricule de educatie parentala din Romania pentru parintii cu adolescenti.

Printre beneficiile pe care le ofera educatia parentala se numara:

  • Imbunatatirea cunostintelor parintilor in ceea ce priveste dezvoltarea copilului, nevoile copiilor in functie de fiecare varsta si cum pot fi acestea satisfacute astfel incat sa sustina sanatatea fizica si psihica a copilului;
  • Informarea parintilor in ceea ce priveste drepturile copilului si modul in care acestea trebuie respectate si indeplinite;
  • Imbunatatirea abilitatilor parintilor de a comunica cu copiii si de a-si ajusta asteptarile fata de acestia in mod realist;
  • Imbunatatirea atitudinilor suportive ale parintilor fata de copii, a capacitatii lor de a sprijini autonomia copiilor prin disciplinarea lor pozitiva.

Astfel, educatia parentala poate contribui la reducerea unor fenomene precum: abuzul asupra copilului, reducerea abandonului scolar, problemele sociale ale adolescentilor, violenta tinerilor. Totodata, ajuta parintii la nivelul constructiei identitatii parentale, la gestionarea si la reducerea stresului parental.

Cursurile de educatie parentala derulate de Holt Romania in municipiul Constanța cu susținerea UNICEF sunt parte a actiunii UNICEF de promovare a educatiei parentale in tara noastra si vor avea loc pana la finalul anului 2012.

Reprezentanta UNICEF in Romania, in parteneriat cu Fundatia Holt Romania, organizeaza o noua serie de cursuri de educatie parentala la Constanta.

Articole similare...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.