Compania Smithfield Romania a dat startul, pentru al saselea an consecutiv, programului de responsabilitate sociala „Din nou la scoala”. In cadrul acestuia, voluntarii Smithfield Romania au impartit, timp de cinci zile, cadouri de inceput de an scolar pentru mai mult de 3.600 de scolari si prescolari din 61 de localitati, din judetele Timis si Arad. Cei 36 de voluntari Smithfield au parcurs mai bine de 2.100 de km, oferind copiilor deja traditionalele ghiozdane, rechizite si orare scolare (cu mesaje pentru economisirea resurselor naturale). O parte dintre elevii din comunitatile Smithfield au primit din partea companiei si echipamente sportive. De asemenea, cadouri cu materiale necesare inceperii unui nou an de formare educationala au fost daruite copiilor din gradinitele si grupele pregatitoare din comunitatile Smithfield, dar si celor 250 de elevi, copii ai angajatilor Smitfield Ferme, Smithfield Prod si Agroalim Distribution.
„Ramanem, ca in fiecare an, alaturi de reprezentantii viitoarelor generatii, in care ne punem toate sperantele si pe care incercam sa ii sprijinim, astfel incat sa poata beneficia de conditiile necesare pentru asigurarea accesului egal la educatie si dezvoltare”, a declarat Bogdan Mihail, Presedinte Smithfield Romania.
Tot in cadrul acestui program Smithfield a asigurat si mobilierul scolar pentru amenajarea unei sali de clasa din localitatea Utvin, comuna Sanmihaiu Roman si o tabla de scris pentru o sala de clasa din localitatea Nitchidorf.
Proiectul educational “Din nou la scoala” a debutat in anul 2007 la initiativa Smithfield Ferme. Incepand cu anul 2009, la acest program s-a alaturat si compania Smithfield Prod, iar din anul 2011 implementarea programului a devenit nationala, prin includerea localitatilor unde Agroalim Distribution desfasoara activitati. In total, in cadrul celor sase editii ale programului au fost deja inclusi aproximativ 13.600 de elevi din localitatile din judetele Timis si Arad.