CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

E.ON susține tinerii aflați la început de drum profesional prin oferirea de stagii de pregătire

  • Pot aplica studenți din ultimul an, nivel licență sau masterat din cadrul universităților cu profil tehnic, IT, administrarea afacerilor, vânzări și marketing;
  • Înscrierea se face pe pagina oficială a programului, până la data de 21 aprilie a.c;
  • Prin GraduatE.ON au fost angajați până acum peste 170 de tineri absolvenți;

E.ON a dat startul unei noi ediții a GraduatE.ON, programul adresat tinerilor aflați în ultimul an de studiu, nivel licență sau masterat. Astfel, compania susține tinerii aflați la început de drum profesional prin oferirea de stagii de pregătire, pe parcursul cărora vor dobândi nu numai experiență ci vor avea și beneficiile angajaților companiei.

Ne bucurăm că an de an se înscriu în acest program tineri motivați să schimbe lumea de mâine a energiei. Faptul că am ajuns deja la a XVIII-a ediție spune multe: pe de o parte, demersul nostru este un sprijin real pentru mulți studenți aflați la final de studii universitare și în căutarea unui loc de muncă ofertant în domeniul în care s-au format și, pe de altă parte, vin după noi tineri care sunt cheia unui viitor pe care ni-l dorim cât mai sustenabil”, a declarat Roxana Băndilă, Director Divizie Resurse Umane E.ON.

Studenții și masteranzii din cadrul universităților cu profil tehnic, IT, administrarea afacerilor, vânzări și marketing se pot înscrie în program până în 21 aprilie, pe pagina dedicată. Cei care se califică pentru etapa următoare vor avea de susținut ulterior un interviu telefonic și, ultima etapă este testarea din cadrul Centrului de Evaluare E.ON, care se va desfășura online, pe durata unei zile.

Finaliștii vor beneficia de stagii de pregătire în cadrul companiilor din Grupul E.ON România și vor fi îndrumați de mentori dedicați care au menirea de a-i familiariza cu activitățile specifice departamentului ales.

De la debutul programului, prin GraduatE.ON s-au angajat peste 170 de tineri absolvenți. Aproximativ 80% dintre ei au ales să își construiască mai departe o carieră în E.ON și mai mult de jumătate au ajuns să coordoneze echipe sau proiecte importante.

Mai multe informații despre GraduatE.ON sunt disponibile aici.

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.