CSRmedia
CSRmedia
CSRmedia - publicatie premiata de Familia Regala a Romaniei

Eco-Rom Ambalaje a dat startul eco-distractiei la mare

Eco-Rom Ambalaje a dat startul campaniei de curatare a plajelor de pe litoralul romanesc. Astfel, in perioada 10 august – 1 septembrie toti turistii aflati pe Plaja Vadu din apropierea statiunii Navodari si in Camping S din statiunea Mamaia vor colecta selectiv deseurile de ambalaje.  Mai mult, in fiecare sambata, pana la data de 1 septembrie, voluntarii prezenti pe Plaja Vadu vor informa turistii cu privire la importanta colectarii selective a deseurilor de ambalaje si le vor oferi saci colorati pentru depunerea separata a deseurilor de plastic-metal si hartie-carton.

„Colectarea selectiva a deseurilor de ambalaje trebuie sa devina un gest simplu pentru toti cetatenii, nu doar acasa, ci si in zonele in care isi petrec timpul liber, iar actiunile realizate pe litoralul romanesc sunt un pas important in acest sens. Ne propunem sa ajungem cu mesajele noastre la cat mai multi turisti” a declarat Sorin Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Toate deseurile colectate selectiv vor fi depuse in locurile special amenajate, urmand ca operatorul de salubritate sa le ridice si sa le trimita spre statiile de reciclare. Actiunea de colectare selectiva de pe Plaja Vadu este realizata de Eco-Rom Ambalaje, in parteneriat cu ONG-ul Mare Nostrum si Primaria Corbu.

In acelasi timp, peste 4.000 de turisti se vor distra responsabil vara aceasta si in Camping S din statiunea Mamaia, pe timpul celor patru weekenduri cat se va derula campania. Eco-Rom Ambalaje a pregatit o serie de surprize pentru persoanele care colecteaza selectiv deseurile de ambalaje: acestia vor avea ocazia de a participa la prima editie a Olimpiadelor Reciclarii (fotbal, volei pe plaja), iar cei mici vor invata sa realizeze diverse obiecte din materiale reciclate (zmee din hartie si carton reciclat, obiecte de design, accesorii) in zona „Recycle Art” din cortul Eco-Rom Ambalaje. Mai mult decat atat, Eco-Rom Ambalaje premiaza cel mai responsabil si vesel grup cu titlul de „Gasca Verde” .

 

Adaugă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și tratarea datelor dumneavoastră de către acest site web.